Terapie de dans cu Farkas Dorka

Dată: 27 aprilie - 30 aprilie
Oră: 08:00
Locație:  UNATC, Sala Atelier
Matei Voievod 75-77, București

Coregrafa Farkas Dorka va susține un atelier de dans și mișcare incluzivă cu titlul Discovering the unknown la Catedra de Coregrafie a Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București.

null

Atelierul de dans și de mișcare incluzivă cu Farkas Dorka face parte din proiectul C.R.E.S.C. „Rețea de Creație, Educație, Sănătate, Cercetare” (Creative, Education, Health, Research Network), proiect realizat de AREAL DANS în parteneriat cu UNATC și Școala profesională specială „Sf. Nicolae” și a Institutul Liszt – Centrul Cultural Maghiar București.

Scopul atelierului este de a aprofunda și de a împărtăși cunoștințele și înțelegerea participanților despre dans, creație, conexiune și autenticitate. Această experiență unică, coordonată de artista și facilitatoarea experimentată Farkas Dorka, propune participanților să exploreze improvizația și să construiască o comunitate prin mișcare. Atelierul promovează o atmosferă liberă și incluzivă, în care contribuțiile individuale ale participanților devin baza parcursului artistic împărtășit. Organizatorii atelierului cred în crearea unor spații în care fiecare persoană se simte respectată și acceptată. Prin exerciții de improvizație captivante, participnații se vor conecta la creativitatea proprie înnăscută, vor învăța să aibe încredere în propriile impulsuri și vor descoperi noi dimensiuni ale mișcării împreună. Pe parcursul celor patru zile Farkas Dorka va folosi o varietate de instrumente din domenii diferite, precum abordări somatice, improvizație, compoziție, dans contemporan și pedagogie bazată pe teatru.

„Toată lumea vrea să se simtă respectată, înțeleasă și capabilă să ia propriile decizii. Este bine să împărtășim idei, să creăm ceva nou împreună. Ne place să fim »noi înșine« în timp ce ne conectăm cu ceilalți. Cu toții suntem diferiți, dar în aceste lucruri, toți suntem asemănători. Experiența mea de bază este atmosfera eliberatoare care caracterizează spațiile creative incluzive, indiferent dacă grupul este format din creatori experimentați sau total începători. Acest atelier oferă posibilitatea de a experimenta această lume. (...) Dacă învățăm să avem încredere că permisiunea și acordarea atenției sunt, de asemenea, alegeri valide, ne putem conecta la aleatoriu, și îi putem permite să devină o alegere... Totul este un joc.” – declară Farkas Dorka despre metode ei de lucru în aceste atelier.

null

Farkas Dorka este dansatoare, coregrafă, profesoară de dans creativ, lider de grup în conștientizarea mișcării trupului. Din 2011 este membră a Asociației de Dans ArtMan și coordonatoare al trupei de dans Tánceánia. Din 2015 este profesoare de dans, coregrafă și regizoare la Teatrul Baltazár din Budapesta. Un teatru care angajează actori cu dizabilități mintale, majoritatea cu sindrom Down, iar Centrul de Artă Baltazár educă adolescenți și tineri adulți cu dizabilități mintale, autism (ASD), dificultăți de învățare și deficiențe de vedere. Între 2012-2015 Farkas Dorka a fost liderul grupului Mozgásos Önismereti Sajátélmény Csoport (Grup de Autocunoaștere prin Mișcare), care la început lucra cu nevăzători, și care ulterior s-a transformat într-un grup mixt. Farkas Dorka lucrează cu diverse grupuri vulnerabile prin mișcare creativă și a organizat prima serie de Inclusive Jams în Ungaria, un loc deschis, în care participanții cu background și abilități foarte diferite dansează, se mișcă și petrec timp împreună. Din 2018 coordonează proiectul artistic școlar de sensibilizare NemÁrt Oneday Funday (Nu Strică Oneday Funday). Lucrează activ în nenumărate proiecte de incluziune și de dans terapeutic în comunitate. Ca artist este interesată de compoziții și improvizații cu timpul prezent. Motto-ul activității sale este crezul că dansul este mult mai mult, decât se crede despre el în general și faptul că prin mișcări oricine își poate exprima bucuria creativității.

null

Mai multe informații despre proiect:

https://www.facebook.com/Arealcolectiv