Proiecte de scenografie de Bagossy Levente - expoziție la Festivalul Zilele Sfântul Ladislau, Oradea

Dată: 23 iunie - 30 iulie
Oră: 15:00
Locație:  Universitatea Creștină Partium
str. Sulyok István nr. 14-16, Oradea
null

Institutul Liszt din București vă propune o expoziție inedită, cuprinzând machete de scenografii realizate de scenagoraful Bagossy Levente, deținător al premiului Jászai Mari. Expoziția va fi vernisată la Oradea în cadrul Festivalului Zilele Culturale Sfântul Ladislau în clădirea Universității Creștine Partium (str. Sulyok István nr. 14-16).

Expoziția va fi vernisată de ZATYKÓ Gyula, organizator Zilele Sfântul Ladislau și KÓSA András László, directorul Institutului Liszt – Centrul Cultural Maghiar București, în prezența artistului BAGOSSY Levente.

Expoziția a fost prezentată la București, în noiembrie 2022 ca eveniment conex Festivalului Național de teatru, în mai 2023 la Timișoara în cadrul Festivalului Euroregional de Teatru din Timișoara (TESZT) și luna trecută la Teatrul Ioan Slavici din Arad, cu ocazia Festivalului Internațional de Teatru Nou.

Oferim publicului 20 de proiecte de scenografie din cele realizate de artist sub forma unor machete în miniatură, de-alungul carierei sale de 30 de ani. Printre exponate vizitatorii pot regăsi macheta unor scenografii precum cele realizate pentru spectacolele Don Giovanni, Burghezul gentilom, Tartuffe, Hamlet sau Sus cortina!, producții ale celor mai importante instituții teatrale din Ungaria. Machetele considerate produse de artă aplicată au fost realizate de artistul maghiar ca propunere pentru spectacole și evocă miracolul Guckkastenbühn în care urmărim viața altora printr-o gaură și putem pătrunde în ea decât în gând.

BAGOSSY Levente s-a născut în anul 1968 la Dombóvár, Ungaria. Și-a început studiile la Liceul de Arte din Pécs, la secția design grafic. A absolvit Universitatea Maghiară de Arte Plastice, specializarea design grafic, în anul 1996. Primele scenografii le-a realizat pentru Teatrul Mic din Pécs, ulterior colaborând cu teatrele din Pécs, Kecskemét, Szeged și Nyíregyháza. Cele mai importante scenografii ale sale se leagă de spectacole realizate de cele mai importante instituții din Ungaria, precum Teatrul Centrál, Teatrul Katona József, Teatrul Örkény și Teatrul Radnóti din Budapesta.

Premii:

2018: Scenograful anului (MALÁT – StageDesign)
2016: Scenograful anului (MALÁT – StageDesign)
2011: Premiul Hevesi Sándor
2010: Festivalul Internațional de Teatru pentru Copii, Subotica, Serbia: Premiul pentru cele mai bune păpuși
2008: Premiul Jászai Mari
2008: POSZT: Premiul pentru cea mai bună scenografie (Muzică de masă)
2007: Festivalul Teatrelor de Studio, Rijeka, Croația: Premiul pentru cea mai bună scenografie
2006: Festivalul Kontakt,Toruń, Polonia: Premiul pentru cea mai bună scenografie
2005: Premiul criticilor de teatru, Budapesta
2005: Simpozionul Național de Teatru de la Pécs: Premiul pentru cel mai bun scenariu (Ledarálnakeltűntem)
1996: Premiul criticilor de teatru, Budapesta (Leonce și Lena)
1996: Festivalul Național de Teatru, Debrecen, Premiul pentru cea mai bună scenografie (Leonce și Lena)