Lucian Ban, John Surman, Mat Maneri: Transylvanian Folk Songs

Dată: 25 iunie
Oră: 16:00
Locație:  Sala Mare a Ateneului Român
Strada Benjamin Franklin 1-3, București

Transylvania Folk Song este proiectul pianistului new-yorkez, de origine română, Lucian Ban, care alături de multiinstrumentalistul suflător-clăpar englez John Surman și violonistul și violistul american Mat Maneri reinterpretează în stil contemporan cântecele populare culese de Bartók Béla în sate bănățene. Concepția s-a născut în cadrul programului Timișoara 2023 – Capitală Culturală Europeană, cei trei muzicieni prezentând programul deja anul trecut la Timișoara, dar și în Casa Maghiară a Muzicii (Magyar Zene Háza) din Budapesta. 

null

Acum și publicul bucureștean are ocazia să-i asculte la Athenaeum Summer Festival pe cei trei jazziști de reputație mondială, interpretând prelucrările publicate în 2020 pe albumul lor comun Transylvanian Folk Songs – The Bartók Béla Field Recordings. După cum indică și titlul albumului, materialul muzical are la bază culegerile de folclor ale lui Bartók și transpune în jazz improvizativ muzică populară transilvană. Lucian Ban, John Surman și Mat Maneri abordează cu inspirație comorile folclorice de mai multe secole, prelucrările lor fiind deopotrivă un omagiu, dar și reconfigurări fascinante.

https://youtu.be/sKyUaXrzICA?si=7cS0Ym1AW4QtFWFf

„John Surman descoperit ca virtuoz deja la sfârșitul anilor șaizeci este unul dintre personalitățile cheie ale jazzului european, interpretările sale putând fi ascultate pe numeroase albume apărute printre altele la editura ECM, pe care el cântă ori la saxofon sopran, ori la clarinet bas, dar și la instrumente cu clape. Lucian Ban, născut într-un sat din regiunea intens cercetată de Bartók a apelat la muzica tradițională transilvană și în precedent, în compozițiile sale ce îmbină muzica clasică cu jazzul și în care improvizația are de asemenea un rol important. Muzicianul devenit tot mai popular în noul mileniu, a publicat în ultimii ani numeroase albume de mare succes. Violonistul din Brooklyn, Mat Maneri are o sonoritate și o abordare lesne de recunoscut, în care combină lin, demn de atenție diferitele lumi ale jazzului și muzicii microtonale. Mat în 1990 a fost co-fondator al legendarei trupe Joe Maneri Quartet, ale căror înregistrări sunt larg recunoscute de critici și de muzicieni ca fiind cele mai importante rezultate ale muzicii improvizative a secolului 20.” (zenehaza.hu)

null

Marele compozitor maghiar Béla Bartók a iubit muzica țăranilor din Transilvania. Este faimos momentul din anul 1904 când tânărul Bartók a auzit o fată de 18 ani cântând cântece din satul ei din Ardeal. În scurt timp, Béla Bartók avea să pornească în călătorii de culegere de folclor, bătând satele și munții Apuseni, Maramureșul și Țara Crișurilor, Banatul și valea Mureșului, înregistrând pe cilindrii de ceară între 1909 și 1917 peste 3,400 de cântece instrumentale si vocale, colinde, doine și hore. Recunoscut drept unul din fondatorii etnomuzicologiei și a culegerilor de folclor Bartók avea sa numească această cercetare “proiectul vieții sale”. Poate și mai important, această veritabilă arheologie antropologică în etosul muzicii țărănești din Transilvania va schimba pentru totdeauna viziunea componistică a lui Béla Bartók. Colecția lui Bartók din Transilvania este și astăzi cea mai mare culegere de folclor întreprinsă de un singur om. Un secol mai târziu, trei improvizatori de calibru global – violistul american Mat Maneri, pianistul româno-american Lucian Ban și legendarul saxofonist britanic John Surman – aveau să se inspire din această colecție re-imaginând prin limbajul jazz-ului și al improvizației colindele, doinele, dansurile și horele ce au aprins imaginația lui Béla Bartók cu un secol în urmă.

Bilete online: https://ove.ro/athenaeum-summer-festival-6785