FESTIVALUL MUZICII MAGHIARE, ediția a XXII-a

Institutului Liszt – Centrul Cultural Maghiar Bucureşti invită și în anul 2026 tinerii muzicieni (18-35 ani) care se angajează să interpreteze şi piese semnate de compozitori maghiari, să participe la unul dintre cele mai importante proiecte ale sale, Festivalul Muzicii Maghiare. Ajuns la cea de-a XXII-a ediție, festivalul-concurs ce se desfășoară în perioada 11-14 mai 2026, este o formă de popularizare a literaturii muzicale clasice maghiare. Evenimentul se desfășoară pe parcursul a trei seri în care tinerii artişti evoluează în fața juriului și a publicului cu câte un program de 20-25 de minute, respectiv o seară festivă în care se decernează premiile. Programul participanților trebuie să cuprindă opusuri din literatura muzicală maghiară în proporţie de minimum o treime din timpul alocat, alături de compoziţii din literatura muzicală românească şi universală. La concurs se pot înscrie solişti sau duouri. În cazul interpreţilor vocali se acceptă lieduri şi arii din opere, iar în cazul instrumentiştilor piese solo sau camerale (exclus concerte).

Înscrierile se fac până marți, 21 aprilie 2026, expediind pe cale electronică la adresa barahajnal@bumkk.ro următoarele:
- curriculum vitae artistic (NU europass!), ce trebuie să conțină și datele de contact (nr. telefon, adresă e-mail), în format .doc, .docx
- fotografie cu rezoluție foarte bună (300 dpi) pentru catalog și promovarea concursului
- înregistrarea pieselor din repertoriu (în format .mp4 sau link youtube), pe baza căreia va avea loc preselecţia. Rezultatele preselecţiei vor fi comunicate pe data de 24 aprilie prin e-mail, la adresa indicată de către fiecare concurent.

Nu se percepe taxă de participare!

Premiul primilor trei clasaţi constă în posibilitatea de a susţine un recital la unul din institutele maghiare din străinătate (Collegium Hungaricum Viena, Academia Maghiară din Roma, Universitatea de Muzică Liszt Ferenc din Budapesta), precum şi premii în bani în suma de 300/200/100 EUR impozabili.

Începând cu ediţia din 2016 decernăm şi premiul In memoriam Ludovic Bács, câştigătorul acestui premiu fiind invitat să susţină la Institut recitalul care se va organiza în memoria dirijorului Ludovic Bács, în luna ianuarie a anului următor desfășurării concursului.

Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România – UCIMR oferă burse unor tineri interpreți (violonist, chitarist, percuţionist, flautist, cornist sau violoncelist, respectiv cântăreț) în vederea participării la masterclass-uri timp de o săptămână, organizate în cadrul Academiei IConArts în Transilvania.

Invităm publicul să-i susțină pe concurenți prin aplauzele sale, căci, cu siguranță, va avea partea de experiențe muzicale de calitate și, prin votul său să-l desemneze pe cel care va susține concertul de Crăciun la Institutul nostru, în decembrie 2026.

Spectacolele-concurs vor avea loc la Institutul Liszt – Centrul Cultural Maghiar Bucureşti (str. Gina Patrichi nr. 8) în zilele de luni, marți şi miercuri, 11-13 mai 2026, începând cu ora 18.00.
Festivitatea de premiere și concertul de gală vor avea loc joi, 14 mai.

Persoană de contact: Bara Hajnal – 0723 613 586, barahajnal@bumkk.ro